Majestatea Sa a vizitat fregata Regele Ferdinand

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și Alteța Sa Regală Principele Radu, însoțiți de Alteța Sa Regală Principesa Maria au vizitat fregata Regele Ferdinand.

Portul militar Constanța a fost gazda oaspeților regali vineri, 15 iunie 2018, după încheierea călătoriei de la București la Constanța cu Trenul Regal.

Majestatea Sa a fost întâmpinată pe puntea navei-amiral a Forțelor Navale române de viceamiralul dr. Alexandru Mîrșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale. De față au fost amirali și ofițeri ai Foțelor Navale, alături de comandantul fregatei și de ofițeri din echipajul navei-amiral. Majestății Sale Margareta i-au fost prezentate misiunile executate de militarii din Forțele Navale, precum și proiectele de dezvoltare ale Marinei Militare Române pe termen mediu și lung. Comandantul fregatei, comandorul Marian Ioan, a prezentat misiunile navei din ultimii zece ani, atât sub comandă românească, cât și sub comandă NATO și UE. Cea mai recentă misiune militară a navei datează din anul 2017.

Majestatea Sa, Principele Radu și Principesa Maria au făcut o vizită a diverselor departamente ale navei operaționale a Forțelor Navale române. La vizită a fost prezent dl Laurențiu Ștefan, consilier prezidențial. La bord au urcat, alături de Familia Regală, membri ai Casei Majestății Sale, precum și militari români Invictus, veterani ai teatrelor de operații din Afganistan și Irak.

La finalul vizitei pe nava militară, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost invitați, alături de ceilalți musafiri, să urmărească un recital al Muzicii Reprezentative a Forțelor Navale, care a interpretat un frumos repertoriu estival, cuprinzând lucrări de compozitori români și străini.

Călătoria Trenului Regal în Dobrogea s-a înscris în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 140 de ani de la revenirea ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră la Patria-Mamă (1878-2018) și a sărbătorește 160 de ani de la inaugurarea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă – Constanța.

,,Întreaga concepție a noastră a început să se îndrepte înspre ideea că Marina nu este o jucărie, ci îndeplinește un rol primordial în organizația noastră, atât din punct de vedere al apărării naționale, cât și din acela al prestigiului și expansiunii noastre comerciale”.

Regele Carol al II-lea, cuvântare la Ziua Marinei 1938

Comunicatul Statului Major al Forțelor Navale

Fotografii de Daniel Angelescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53848359
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate