Noutăți despre locomotiva cu abur a Trenului Regal

Locomotiva care va remorca Trenul Regal al României în drumul spre Alba Iulia la 1 Decembrie 2018 poartă numele Pacific 231.065. Ea a fost fabricată în anul 1922 la Uzinele Henschel din Germania și a avut numărul de fabricație 18999. Pacific 231.065 face parte dintr-un lot de 30 de locomotive achiziționate de către Căile Ferate Române în anii 1920.

Din fabrică, locomotiva Pacific 231.065 a fost repartizată Depoului CFR Bucureşti Călători în anul 1922. Ea a fost utilizată la remorcarea trenurilor de călători până la 23 februarie 1979, când tracţiunea trenurilor cu locomotive cu abur încetase aproape definitiv.

În anul 1979, locomotiva a fost transferată Muzeului CFR, iar în prezent se află la Târgu Mureș, în administrarea SC ,,SFT- CFR” SA.

La Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, în ziua de 15 octombrie 1922, Trenul Regal al României a sosit la Alba Iulia remorcat de o locomotivă cu abur, probabil Pacific 231.090, ultima fabricată din această serie.

Locomotiva Pacific 231.065 a fost restaurată anul acesta, cu multă migală și profesionalism, special pentru a remorca Trenul Regal la Centenarul Marii Uniri, în drum spre Alba Iulia. Proiectul a fost realizat de Ministerul Transporturilor, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Alte date istorice

În primul deceniu al secolului al XX-lea, parcul locomotivelor CFR de viteză se rezuma la tipul 1B1-n2 „Orleans” nr.20 – 27 şi 455 – 499, introduse în serviciu în anul 1886, respectiv în perioada 1892 – 1893. Aceste locomotive, care aveau deja peste 20 de ani de serviciu şi o forţă de tracţiune redusă, nu mai puteau satisface nevoile sporite de trafic.

Administraţia CFR a hotărât să comande locomotive tip 2C1 « Pacific » (denumirea de Pacific a fost adoptată pentru prima dată de către fabrica nord-americană ALCO pentru o serie de locomotive tip 2C1 construite de atelierele sale din Brooks pentru reţeaua de căi ferate Missouri Pacific, în anul 1902).

Caietul de Sarcini pentru primele locomotive « Pacific » ale reţelei Căilor Ferate Române a fost întocmit de inginerii Theodor Dragu (1848 – 1925), subdirector general CFR, de George C. Cosmovici (1854 – 1920), directorul Serviciului Ateliere şi Tracţiune, şi de tânărul Theodor Balş, şeful Biroului de studii CFR, care au contribuit ulterior şi la definitivarea proiectului.

A fost aleasă oferta fabricii J.A. Maffei din Műnchen al cărei proiect se baza pe modelul locomotivei bavareze S 3/6, tip 2C1-h4v (ulterior seria DR 18), aflat în fabricaţie încă din anul 1908.

Faţă de proiectul german, locomotiva construită pentru Căile Ferate Române avea câteva diferenţe notabile: 4 cilindri gemeni (soluţia compound nu a fost niciodată agreată la CFR), care acţionau asupra primei osii motoare, distribuţie Heusinger cu câte un sertar cilindric pentru doi cilindri alăturaţi, diametrul roţilor cuplare de 1.855 mm faţă de 2.000 mm la locomotiva germană, fremul construit din bare (soluţie utilizată pentru prima dată la CFR) şi ardere mixtă – cărbuni şi păcură. Cazanul avea timbrul de 13 atm., o suprafaţă a grătarului de 4 m2 şi o suprafaţă totală de încălzire de 315,2 m2, cea mai mare pentru locomotivele Pacific europene la acea dată. Porţiunea cazanului care învăluia cutia de foc avea un diametru mai mare decât cazanul orizontal, cu care se racorda printr-o porţiune conică. Cilindrii erau înclinaţi pentru a permite jocul lateral al osiilor boghiului alergător. De asemenea, această dispunere permitea reducerea ampatamentului osiilor cuplare, obţinându-se spaţiul necesar pentru o cutie de foc voluminoasă. Fiecare pereche de cilindri era turnată dintr-un singur bloc de metal, împreună cu sertarul cilindric aferent. Se obţinea astfel o reducere a greutăţii locomotivei precum şi simplificarea mecanismului de distribuţie (soluţie patentată de uzinele Maffei). Locomotivele erau dotate cu două arzătoare de păcură tip Dragu. Un preîncălzitor de păcură era prevăzut în marchiză.

Osia purtătoare era de tip „Adams Webb”, conjugată cu ultima osie cuplară printr-un balansier, similar cu soluţia aplicată la primele două osii cuplare. Locomotivele erau echipate cu frână automată cu acţiune rapidă Westinghouse, regulator de presiune Forster, o pompă de uns Wakefield (cu 10 debite, identică cu cea montată pe locomotivele Pacific ale Căilor Ferate ale Statului Baden) şi una Friedmann, instalaţie de nisipare tip Brüggemann, vitezometru Hausshälter şi două injectoare de apă tip Friedmann. Tenderul cu şasiu rigid, pe 4 osii, putea prelua 21 m3 de apă, 6 m3 de păcură şi 4 t de cărbuni. În palier, locomotivele puteau remorca un tren de 290 tf cu viteza de 90 Km/h.

Locomotivele Pacific achiziționate de Căile Ferate Române au fost construite în șase serii, începând cu anul 1913:

2201 – 2220, Maffei 3365/1913 – 3384/1913 (20 bucăţi)

2221 – 2225, Maffei 3462/1914 – 3466/1914 (5 bucăţi)

2226 – 2231, Maffei 3467/1915 – 3472/1915 (6 bucăţi)

2232 – 2240, Maffei 3473/1916 – 3481/1916 (9 bucăţi)

231.041 – 231.060, Maffei 5426/1922 – 5445/1922 (20 bucăţi)

231.061 – 231.090, Henschel 18995/1922 – 19024/1922 (30 bucăţi).

9 comentarii

  1. Andrei says:

    Din ce gara pleaca Majestatea Sa?

  2. ALEXANDRU - GRIGORE PISOSCHI says:

    ONOARE SI FELICITARI RESTAURATORILOR LOCOMOTIVEI !

  3. Alin says:

    Cum este locomotiva originala din 1921 cand Marea Unire a avut loc cu 3 ani mai devreme…1918…ce sa intelegem?

  4. Răspuns pt dl Alin says:

    Ne pare rău dacă formularea noastră a fost ambiguă. Trenul Regal (construit în 1928) și locomotiva lui originală (construită în anul 1922 și achiziționată de Statul român în anul 1930) nu au mers la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, cum nici Familia Regală nu a mers la Alba Iulia în acea zi.

    Termenul de “locomotivă originală” se referă la faptul că Trenul Regal a fost tras de această locomotivă, în perioada interbelică, și nu la faptul că locomotiva ar fi fost la Alba Iulia în decembrie 1918. În anii 1916-1927, Familia Regală a folosit o altă garnitură de vagoane și o altă locomotivă, mai puțin moderne.

    Secretariatul Regal

  5. Diana Lucia Zotescu says:

    Va fi un eveniment de inalta incarcatura emotionala si de mare emulatie nationala. Majestatea Sa, Alteta Sa Regala Principele Consort, membrii Familiei Regale si musafirii Lor vor contribui, prin simpla Lor prezenta – dar nu numai – la aceasta Aniversare istorica de inalt calibru.

    Sa nu uitam ca cele mai importante evenimente istorice care au faurit istoria tarii noastre au fost infaptuite sub Sceptrul si Coroana Regala.

  6. Trenul acesta ar trebui incarcat cu flori. Poate se trezeste si acest popor si va cere intr-un singur glas revenirea la normalitate si mai ales la Monarhia Constitutionala , singura forma de guvernamant ce se potriveste acestei tari. Desi am decis sa nu mai comentez in cadrul acestui jurnal pentru ca doua comentarii mi-au fost cenzurate , nu inteleg nici azi de ce , revin pentru ca dragostea mea fata de Majestatea Sa este mult mai puternica decat o infima cenzura. Sper ca pe parcursul vietii mele sa am bucuria de a vedea Coroana Romana in toata stralucirea ei , am convingerea ca si Romania va straluci ulterior. Cele mai alese ganduri la adresa Majestatii Sale si Casei Regale a Romaniei . cu deosebita consideratie. av. Ovidiu C-tin Seculi , Timisoara.

  7. Mara Lazar says:

    Foarte frumos ,este un eveniment important de la care familia regala nu putea lipsi

  8. Gabriella Di Sant’Angelo says:

    Multe Felicitari Majestatii Sale Regina Margareta a Romaniei custodele Coroanei si a Altetei Sale Regale Principele Radu si a Casei Regale pentru acest eveniment istoric deosebit de important . Cu deosebita stima si respect , Baronessa Gabriella Di Sant’Angelo

  9. […] gara Alba Iulia la 1 Decembrie 2018, la ora 9.30. Trenul Regal va fi remorcat de locomotiva cu abur Pacific 231.065, construită în anul […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53831211
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate