Lansarea volumului „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine”
Miercuri, 2 noiembrie 2016, la Institutul Cultural Român din Bucureşti, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a luat parte la evenimentul de lansare a volumului „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine” scris de Tudor Vișan-Miu, apărut la Editura Corint în colecția „Istorie cu blazon”. Alături de autor, au luat cuvântul istoricul Georgeta Filitti, coordonatorul colectiei „Istorie cu blazon”, istoricul Filip-Lucian Iorga, redactorul şef al Editurii Corint, Ana Antonescu, precum şi directorul Direcției Comunicare și IT a Institutului Cultural Român, Ana Barton. Noul titlu al colecției „Istorie cu blazon”, „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine” de Tudor Vișan-Miu reprezintă o sinteză solid documentată despre etapa formării Regelui Mihai și despre specificul Clasei Palatine, o metodă de educare cu adevărat originală. Astfel, tânărul autor Tudor Vișan-Miu reunește citatele unor scriitori consacrați care au abordat această temă, memoriile Regelui și ale colegilor săi de școală, precum și documente inedite ale Arhivelor Naționale și ale presei vremii, și recreează cu migală contextul politic și social al epocii, precum și tensiunea unei perioade tulburi a istoriei României – un exemplu în acest sens este bacalaureatul Principelui Moştenitor desfășurat pe 27 iunie 1940, în chiar ziua în care Consiliul de Coroană acceptă ultimatumul sovietic şi cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Tudor Vişan-Miu este, în prezent, student al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi absolvent al Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Pasionat de istoria monarhiei din România şi de istoriile familiale, în timpul liceului a realizat biografiile colegilor de Clasă Palatină ai Regelui Mihai, Radion Chiaburu şi Lascăr Zamfirescu. A publicat un eseu intitulat „Dimitrie Cantemir, eruditul, moralistul, educatorul” în volumul bilingv Dimitrie Cantemir – Educator al Românilor. Concurs naţional de eseuri (Editura Pro Universitaria, 2014) şi două eseuri despre Regina Elisabeta şi Principesa Ileana în volumul Anul Regal (Editura Adenium, Iaşi, 2016, coeditori Daniel Şandru şi Alexandru Muraru). Din 2013 este membru asociat al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” din Iaşi.
Foto: © Institutul Cultural Român |
Regele Mihai – o foarte importanta si vitala carte de joc a istoriei noaastre, care a fost “retrasa” din pachet exact atunci cand ar fi trebuit jucata pentru castigarea mizei celei mari pentru tara. Dar cei patru “pokeristi” de la Yalta jucau cu maini masluite si aveau cu totul alte “mize” (interese). Cineva a plusat si a aruncat Romania pe masa. Georgianul cu mustata a castigat, noi ne-am incolonat sub secera si ciocan, iar Regele nostru a plecat in lungu-i exil.
Scoala Palatina si-a pierdut astfel cel mai stralucit membru al sau, recastigandu-l foarte tarziu si cu prea putini cara sa spuna “prezent” la catalog. Iar intalnirea colegiala s-a desfasurat in atmosfera ostila mostenita de la adeptii mustatii georgiene, cu regretabile efecte in timp, inclusiv in cel actual. “Iarba rea” e greu de smuls, iar mana de lucru sincera – putina si vlaguita. Regret ca la o sarbatoare a unei atari carti nu pot face decat comentarii amare.
prof. Diana Lucia Zotescu
DESPRE CLASA PALATINA S-A MAI SCRIS IN TOATE LUCRARILE REFERITOARE LA MS REGELE MIHAI, DAR IN TREACAT.
MA BUCUR CA SUBIECTUL CLASEI PALATINE A FOST TRATAT SEPARAT, IN AMANUNT, CONSTITUIND UN CAPITOL SPECIAL IN VIATA REGELUI NOSTRU !
FELICIT DIN TOATA INIMA PE AUTORUL LUCRARII TUDOR VISAN-MIU SI II DORESC SI PE MAI DEPARTE ELABORAREA DE LUCRARI PRIVIND ADEVARATA ISTORIE A NEAMULUI ROMANESC CU PERSONALITATILE SI REGII CARE AU CARMUIT TARA IN VREMURI MAI MULT VITREGE !
ADMIRATIE PENTRU COLECTIA SUPERBA “ISTORIE CU BLAZON”
SI PENTRU EDITURA “CORINT” !
Tinarul Tudor Visan Miu este, fără, exagerare, deoarece îl cunosc personal și i-am putut constata valoarea, speranța noastră ca va avea cine să facă adevărată cercetare istorică în România urmatoarelor decenii! Întreaga mea gratitudine Casei Regale a României pentru că a onorat evenimentul si pe acest tînăr de excepție prin prezența ASR Principesei Maria a României!
Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !