Imagini de la seara Palatului Elisabeta, 7 mai 2014

Miercuri, 7 mai 2014, Palatul Elisabeta a găzduit primele două evenimente din seria sărbătorilor regale ale acestui an, cu ocazia zilei de 10 Mai.

În Sala Regilor, Majestatea Sa Regele a conferit, reprezentat fiind de Principesa Moștenitoare Margareta, Marea Cruce a Ordinului Coroana României Alteței Sale Regale Principesa Maria, cu ocazia împlinirii anul acesta, la 13 iulie, a vârstei de 50 de ani.

Principesa Maria, vizibil emoționată, a primit cu gratitudine această înaltă decorație, instituită de Regele Carol I la 10 mai 1881.

Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Maria și Principele Nicolae s-au alăturat, apoi, musafirilor, pentru a lua parte la dineul regal oferit, cu încuviințarea Regelui Mihai, de Familia Regală cu ocazia zilei de 10 Mai.

La dineu au luat parte treizeci de personalități ale vieții politice, academice, științifice, artistice și economice, precum și jurnaliști. Printre invitați s-au numărat Prim-ministrul Victor Ponta, Viceprim-miniștrii Gabriel Oprea și Daniel Constantin, Avocatul poporului Victor Ciorbea, președintele Academiei Române Ionel Valentin Vlad. Au fost prezenți doi dintre membrii Consiliului Regal, maestrul Adrian Vasiliu și ambasadorul Mihnea Constantinescu, precum și reprezentanți ai Casei Majestății Sale Regelui.

Și-a dat concursul Camerata Regală, care a interpretat un recital de muzică clasică și contemporană, intitulat “Dansul”.

Meniul serii a fost alcătuit de maestrul bucătar al Palatului, Eugenia Ilie, și de maestrul bucătar al Castelului Săvârșin, Viorica Luciana Călin. Legumele, crescute ecologic, provin din serele regale de la Săvârșin.

Video TVR: Începutul dineului regal
Video TVR: Sfârșitul dineului regal

 

Ceremonia de decorare, Sala Regilor

Dineul

Fotografii de Daniel Angelescu

12 comentarii

  1. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Iubesc MONARHIA de o viata ! Iubesc tot ceea ce au infaptuit maretii nostri REGI ! REGINELE noastre au fost frumoase , patrioate si talentate. Voi fi atasata de-a pururi conceptului de REGALITATE. PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA este SUBLIMA !!!! Dar…..iarasi langa Ponta? Sincer , ma doare acest compromis ! Pentru cei cativa care suntem sufleteste alaturi de MONARHIE dezamagirea este mult prea mare !!!!! …..in rest, ALTETELE LOR REGALE sunt foarte frumoase!

  2. Felicitări! Nihil sine Deo!

  3. Știri TVR says:

    Începutul dineului regal din 7 mai 2014, la Palatul Elisabeta
    https://www.youtube.com/watch?v=Dhg3hBcjWsk

  4. Știri TVR says:

    Sfârșitul dineului regal, 7 mai 2014, Palatul Elisabeta
    https://www.youtube.com/watch?v=le2fbgW4gOE

  5. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Edward Abner Translate to english pls
    #
    Ceremony of investiture of Her Royal Highness Princess Marie of Romania and official dinner on the occasion of the 10th of May
    Wednesday, 7th of May 2014, Elisabeta Palace

    Wednesday, the 7th of May 2014, at 7 PM, Her Royal Highness Princess Marie of Romania received the Grand Cross of the Crown of Romania on the occasion of her 50th birthday, on the 13th of July this year.
    The ceremony was followed by an official dinner dedicated to the celebration of 10th of May, Romania’s Independence and Royal Day.
    The ceremony and dinner took place in the presence of the Prime Minister and members of the Government of Romania, President of the Romanian Academy, political and civil society personalities.
    #
    Camelia Tomescu DEMNITATE,ELEGANTA,RESPECT
    #
    Edward Abner Thanks. Y isnt Romania restoring monarchy?
    #
    Maftei Lazar Distinctie , eleganta. Tot respectul si admiratia!
    #
    Lenuta Fieraru RESPECT.
    #
    Nelica Luminosu TOATA ADMIRATIA,CATA ELEGANTA SI DISTINCTIE,TOT RESPECTUL!
    #
    Elena Brinzanescu Toata admiratia si respectul nostru!
    #
    Cerasela Platz Calduroase Reverente ! Cu iubire si recunostinta, Cerasela Platz.
    #
    Vasile Moraru Felicitari si admiratie!
    #
    Littleforest Codru RESPECT SI ADMIRATIE!!! SPER INTR-O REVENIRE CAT MAI REPEDE POSIBIL. TRAIASCA REGELE!
    #
    10 hours ago · 4
    Paul Sindie More RESPECT !!!!
    #

  6. stelian r. says:

    Casa Regala speranta Romaniei ! Nimic fara Dumnezeu !

  7. Diana Lucia Zotescu says:

    @ doamnei Roxana Gabriela Mateescu:

    Regele nostru, dar si ceilalti regi ce domnesc constitutional, au cateva principii de la care nu se abat: as zice ca primul este cel al deplinei neutralitati politice. Aceasta presupune ca invitatea unei persoane sau a alteia la activitatile (dineuri, receptii etc.) Casei Regale se face in virtutea functiei publice a acestei persoane si nicidecum un indiciu ca Regele sau Casa Regala ar avea afinitati politice sau ar favoriza un partid sau altul. Cand il vedeti pe domnul Ponta alaturi de Majestatea Sa sau de Principesa Mostenitoare, el nu este acolo membrul PSD Victor Ponta, ci Primul Ministru al Romaniei. Functiei sale ii datoreaza dl. Ponta invitarea sa, si nu presupuse raporturi speciale cu Familia Regala.

    Pentru ca va declarati dragostea si sprijinul fata de Regele nostru si tot ceea ce reprezinta El, ar trebui sa incercati sa intelegeti ca Regele nu se va abate niciodata de la aceste exceptionale principii, care Il fac atat de diferit de majoritaea politicicenilor romani, care judeca ingust si fac din orice un fapt politic.
    Diana Lucia Zotescu

  8. Ovidiu Comanescu,SLATINA-OLT says:

    HRISTOS A INVIAT! Fie ca Bunul Dumnezeu,Mantuitorul nostru Iisus Hristos,Maica Domnului si toti sfintii lui Dumnezeu sa ajute si sa ocroteasca Coroana Romaniei,Familia Regala si Neamul Romanesc!Anul Domnului 2014 sa fie de bun augur pentru Romania,respectiv sa ni-l readuca pe Unsul lui Dumnezeu M.S.Regele Mihai al Romaniei pe tronul regal.Actuala clasa politica din Romania sa fie precum Saul pe drumul Damascului.
    TRAIASCA REGELE MIHAI SI REGATUL ROMANIEI INTRU MULTI SI FERICITI ANI!

    Slatina,Anul Domnului 2014 Cu totala devotiune,
    Mai ,10 Ovidiu Comanescu

  9. anonim says:

    Transmit si eu gandurile mele, de bine si de puternica speranta, odata cu alaturarea ASR Principesei Maria la frontul – aproape invizibil – de inviorare spirituala crestineasca, de atingerea unei identitati nationale demne si prospere pentru toata natiunea noastra.

    p.s. – am fi recunoscatori moderatorilor acestui blog daca ar afisa si mesajul ASR Principesei Maria de Romania declarat la primirea acestei onorabile distinctii regale romanesti.
    – Fie ca Romania celor care simt romaneste sa ajunga BINE!

  10. Marin Carmen says:

    Uitandu-ma la aceste fotografii imi tresalta inima de bucurie vazand persoane dragi mie. Sunt de acord cu Roxana Mateescu ca altetele sale regale au facut un compromis invitandu-l pe primul ministru cu care poporul nu este de acord, dar stim de asemenea ca este prim ministru si eticheta este eticheta iar obligatiile sunt obligatii, iar educatia altetelor sale regale isi spune cuvantul inca o data.Va felicit si va doresc sanatate si putere sa puteti aduce Romaniei ceea ce a avut si a pierdut.Sunteti in sufletul meu si va iubesc.La multi ani!

  11. Miruna says:

    Imagini minunate stricate de prezenta politicienilor..in frunte cu Ponta! El..care niciodata nu ar fi de acord cu monarhia este totusi motz in tot ce il poate pune pe primele pagini ale ziarelor!

  12. Titus Berinde says:

    Da ! Sunt imagini minunate , care dovedesc că am început să ne maturizăm politic , să fim mândri că suntem români şi să ne apărăm şi respectăm tradiţiile. Se cuvine să ne amintim cuvintele Dlui, Acad. Prof.univ. Alexandru Zub, din prefaţa lucraării de istoriografie românescă “Regele Mihai şi Exilul Românesc ” scrisă de istoricul Mircea Ciobanu : “Şi în acest episod atitudinea Suveranului atestă un crez democratic inebranlabil, acelaşi pe care îl regăsim în toată cariera sa. Dacă împotriva Regelui s-au coalizat forţele răului de pretutindeni, este pentru că ” singura instituiţie care n-a vrut să stabilească nici o punte de legătură cu extremismul comunist sau nazist sau cu apărătorii dictaturilor, de orice fel ar fi ele, a fost instituţia monarhică, aşa cum a putut ea să supravieţuiască in exil, din 1947 până acum . De fapt, conchide Suveranul, aici stă cauza războiului pe care ni l-au declarat şi comuniştii, si legionarii, şi apăratorii mareşalului Antonescu “

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53852496
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate