Gara de Nord, 145 de ani

Acum 145 de ani, la 25 septembrie 1872, a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti, numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştei“. Pe atunci edificiul se afla la marginea de nord a Bucureștiului și era a doua gară din Capitală, proiectată pentru a face legătura feroviară dintre București, Galați și Craiova.

Principele Carol I a luat parte la inaugurarea din septembrie 1872, așa cum a fost prezent și cu patru ani mai devreme, în anul 1868, când a pus piatra de temelie a construcției.

În anul 1896, Regele Carol I inaugurează Salonul Regal al gării, care în zilele noastre a fost restaurat, recăpătând forma originală.

Fotografia de deasupra, prețios document de epocă din colecția Bibliotecii Academiei Române, poartă semnătura pictorului și fotografului Carol Popp de Szathmari și a fost realizată în anul 1874.

 

 

2 comentarii

  1. Trainicie in timp!!!Sunt multe constructii ce avem a ne mandri de la MS Regele Carol l ,Regele Ferdinand I ,Regele Carol al II-lea,Regele Mihai I,care au modernizat Romania!!! Dumnezeu a dat Romaniei pe Regele Carol l ce,prin domnia sa a facut de 48 de ani a facut sa avem Monarhie Constitutionala si sa fie o Tara printre primele in Europa in timpul Monarhiei,….prin dezv.culturii,traditiilor si mai ales dezv.infrastructuri in primul rand,pt ca apoi in mod natural s-a dezv.economia si celelalte domenii sociale!!!Aavut si au avut o viziune un plan de dezvoltare toti membrii Familiei Regale a Romaniei incepand cu MS Regele Carol l si apoi cu Regele Ferdinand I,Regele Carol al II-lea si MS Regele Mihai I si acum ce o sa continue ASR Principesa Mostenitoare Margareta Custodele Coroanei….pt ca asa a fost educata din copilarie!!!TRAIASCA REGELE!!NIHIL SINE DEO!!!

  2. Liliana Sora says:

    Înconjurat de o strălucită pleiadă de oameni politici, Regele Carol I a facut istorie îndeplinind destinul naţional al României: independenţa şi modernizarea. În urma sa rămânea o Românie modernă, o ţară a cărei tranziţie fusese pe cât inovatoare, pe atât de bruscă, şi un nume demn de paginile de aur ale istoriei… Carol I al Romaniei – Regele de Oţel.
    Stimă şi consideraţie pentru întreaga Familie Regală ! Trăiască Regele !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53722685
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate