Găgăuzia, breviar informativ

Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia (UTA Găgăuzia / Gagauz-Yeri) este o regiune autonomă recunoscută de către Republica Moldova, în temeiul unei legi fundamentale adoptate în anul 1994* . În anul 1995, limitele teritoriale ale acesteia au fost stabilite în urma unui referendum. Concret, satele unde peste 50% din populaţie a dorit să fie parte din UTA Găgăuzia au fost incluse în aceasta. Din acest motiv, teritoriul de 1.830 kilometri pătraţi nu este contiguu, fiind divizat în trei raioane administrative: Comrat, Ciadîr-Lunga şi Vulcăneşti. Capitala se află la Comrat (Komrat), celelalte două raioane având reşedinţa în oraşele omonime. Restul localităţilor însumează 23 de comune şi 6 sate. Populaţia este foarte compactă. Deşi găgăuzii reprezintă numai 4,4% din totalul locuitorilor Republicii Moldova, în Găgăuzia există o densitate medie de peste 85% găgăuzi. Cea mai mare densitate se întâlneşte în două sate: Congaz (Kongaz), 96,1% şi Beşalma, 96,7%. Populaţia totală în anul 2004 era de 155.587 locuitori. Comratul are 25.000 de locuitori.

Geografic, Găgăuzia este o câmpie udată de mici râuri. În sudul extrem, localitatea Etulia Nouă din raionul Vulcăneşti are ieşire la Lacul Kahul din Ucraina. Economia este bazată pe agricultură, viticultură şi vinificaţie. Sistemul de educaţie cuprinde 55 de şcoli, un colegiu pedagogic şi liceu în Comrat, precum şi o Universitate de Stat în Comrat **. Există un centru cultural turc şi o librărie, precum şi centre de limbă azeră, engleză, greacă, germană şi rusă. Anul acesta s-a deschis primul Centru de Informare al României, în aceeaşi Universitate. De asemenea, există două muzee istorice: unul în Comrat şi unul în Beşalma.

Istoria găgăuzilor se pierde în negura timpului din cauza lipsei surselor scrise. Teoria comun acceptată este că găgăuzii se trag din Mongolia, avansând cu mult timp înainte către Europa. Printre limbile cele mai înrudite sunt uzbeca şi turcmena. Prima atestare documentară a antecesorilor găgăuzilor, oguzii*** , are loc la 1064, când aceştia se deplasează la sudul Dunării, din cauză că sunt împinşi dinspre Asia de alte popoare migratoare. Aici, unii se stabilesc în Imperiul Otoman, iar alţii încheie un tratat militar şi înfiinţează colonii în zona Dobrogea – Cadrilater. În sec. XIII, mai exact în 1224, este cunoscut un lider al lor, Izzeddin Kaikauz care, luptând de partea bizantinilor, are reuşite militare împotriva invadatorilor mongoli, primind apoi posibilitatea de a înfiinţa un stat autonom în zona Dobrogea – Cadrilater, hanat condus de Sari Saltâk începând cu 1263****. Statul acesta, care cuprindea între centrele sale urbane şi Balcicul, a rezistat până în 1383, când găgăuzii au devenit vasali ai lui Baiazid I.

Obiceiurile religioase ale găgăuzilor s-au cristalizat de-a lungul generaţiilor. Se pot menţiona:
– ideea obligaţiei morale de hagealâc, însă la Ierusalim sau muntele Athos (Afos), nu la Mecca;
– jertfe în hrană şi animale (kurban) pentru diferite scopuri religioase;
– existenţa unui sfânt protector al casei şi al căsniciei şi sărbătorirea deosebită a zilei sale;
– construcţia de poduri şi fântâni în semn de recunoştinţă faţă de divinitate;
– arderea tămâii în casă.

Găgăuzii revin în istorie în sec. XVIII-XIX când, după cucerirea Basarabiei de către Imperiul Rus, sunt invitaţi să se aşeze acolo, fiind creştini de rit ortodox. Imperiul Rus le-a oferit numeroase privilegii: pământ gratuit; păstrarea autonomiei judiciare; scutire de impozite; organizare colonială sub un „curator al Coloniilor” etc. Acest început foarte pozitiv al relaţiei ruso-găgăuze a păstrat, o perioadă, pe ruşi ca o influenţă pozitivă în mentalul colectiv găgăuz.

Limba găgăuză, de origine turcică, s-a definitivat în această perioadă cu influenţe majore ruse, bulgare, greceşti şi mai puţin româneşti. De menţionat că până în 1957, găgăuza nu a avut un alfabet propriu, fiind scrisă fie cu alfabetul grec, fie cu cel român. La 30 iulie 1957 a fost definitivat un alfabet găgăuz chirilic, după care în 1992 a fost adoptat actualul alfabet latin extins (după modelul Turciei moderne).

Prima locuire a găgăuzilor în cadrul unui stat românesc are loc în scurta perioadă dintre 1856 şi 1878, când sudul Basarabiei este acordat Moldovei. Alexandru Ioan Cuza confirmă privilegiile şi scutirile găgăuzilor. După reocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus, găgăuzii sunt supuşi aceleiaşi politici de rusificare existentă în întreaga Basarabie.

După Marea Unire, găgăuzii se integrează foarte bine în România. Este numai unul dintre exemplele de integrare etnică în cadrul României Mari, politică de stat susţinută activ de către Monarhi. Un exemplu îl reprezintă chiar Clasa Palatină a Majestăţii Sale Regelui Mihai, care a cuprins câte un elev din fiecare etnie minoritară reprezentativă pentru România.

În acest context, despre găgăuzi, acad. Ştefan Ciobanu***** spunea că „Dintre toate minorităţile din Basarabia, populaţia găgăuză este cea care se apropie cel mai mult de poporul român prin calităţile sale spirituale, prin loialitatea şi blândeţea firii sale. Toţi găgăuzii vorbesc perfect româneşte.” Studiile realizate de Preotul Mihail Ceakâr au arătat constant patriotismul şi ataşamentul faţă de glie pe care găgăuzii l-au manifestat în această perioadă de înflorire socială, economică şi culturală.

România este statul unde personalităţile găgăuze au putut ajunge în poziţiile cele mai influente. Nici în Rusia, nici în ţările de emigraţie contemporană, nici chiar la Chişinău, nu s-au întâlnit găgăuzi care să ocupe locuri atât de importante în stat precum un Lascăr Catargiu sau Mareşalul Alexandru Averescu, jumătate găgăuz. Alte personalităţi găgăuze din perioada interbelică includ pe Preotul Mihail Ceakâr (1861-1938), numit şi „Apostolul Găgăuzilor”, care a tradus Evangheliile în găgăuză, a scris prima istorie a poporului, a cules tradiţiile sale şi a contribuit la realizarea unui dicţionar; Dimitrie Topciu, deputat; Ion Fazli, absolvent al Academiei Regale de Muzică şi compozitor; Ion Papazoglu, pictor; şi Preotul Pavel Guciujna, deputat.

În aceeaşi perioadă, la 1933, Preotul Mihail Ceakâr descria stadiul de dezvoltare economică a Comratului: „Comratul este un orăşel populat, cu o accentuată viaţă comercială, bogat şi civilizat, în comparaţie cu alte comune. Comratul are două biserici mari de piatră, un liceu de băieţi (de stat), un liceu de fete, zece şcoli primare, judecătorie, doi notari publici, un oficiu poştal, medici, o Bancă Populară etc.”

În Al Doilea Război Mondial, găgăuzii servesc în Armata Română, pe ambele fronturi. În faţa avansului rusesc, mulţi găgăuzi se refugiază în România. În Basarabia au avut loc mari deportări ale găgăuzilor, în special ale celor educaţi. De asemenea, în perioada 1946-1947 a avut loc o foamete cumplită. Aproape 40% din populaţia găgăuză a fost decimată sau deportată în această perioadă. Efectul a fost ruperea legăturii sociale, culturale şi economice dintre generaţii.

Pe durata existenţei URSS, găgăuzii au fost rusificaţi, atât lingvistic (alfabetul chirilic finalizat în 1957 a fost predat numai 4 ani, revenindu-se apoi la predarea în şcoli a limbii ruse), cât şi economic şi social. În prezent, politica oficială, conform legii fundamentale a UTA Găgăuzia, este a trilingvismului (română – rusă – găgăuză, toate oficiale), care în practică se reduce la bilingvism cu predominanţa rusei ca limbă de comunicare în societate.

În 1988-1991 în Găgăuzia a avut loc o renaştere culturală. Pe fondul evenimentelor din URSS, a avut loc proclamarea independenţei faţă de RSS Moldovenească (dar în acelaşi timp cu dorinţa exprimată de a rămâne în URSS), soldată cu un scurt conflict. După calmarea ostilităţilor şi negocierea în vederea rămânerii în cadrul Moldovei, ca o unitate autonomă, Găgăuzia a reprezentat un model de soluţionare a unui conflict interetnic.

După 1992, odată cu adoptarea alfabetului latin (extins), cultura găgăuză s-a reînchegat, fiind scrisă a doua mare istorie a poporului (autor Anatol Măcriş), existând radio şi televiziune locală, şi programe culturale şi sociale şi la Teleradio Moldova******.

În cadrul autonomiei găgăuze (Găgăuz-Yeri), înfiinţate prin legea din 1994, organizarea politică cuprinde o Adunare Populară (Halk Topluşu) cu puteri legislative, precum şi un Comitet Executiv (Bakannîk Komitetîi), condus de un Guvernator al Găgăuziei (Başkan). Găgăuzia are propriile forţe de poliţie, dar nu are un sistem judiciar separat.

În legislatura 2012-2016, majoritatea membrilor din Halk Topluşu sunt candidaţi independenţi, cu 25 de mandate, în timp ce partidele politice au în total 10 mandate. Doamna Başkan Irina Vlah a fost de asemenea Candidat Independent, fiind aleasă anul acesta cu 32.543 de voturi, reprezentând 51,11% din alegători.

Găgăuzia poate reprezenta un beneficiar net al fondurilor europene dedicate dezvoltării, atât din punct de vedere economic, cât şi social şi cultural. Printre iniţiativele meritorii în acest sens se numără deschiderea Centrului de Informare al României la Comrat.
Cei interesaţi de cultura şi limba găgăuză pot astăzi să se documenteze la Chişinău, în cadrul Bibliotecii de literatură şi cultură găgăuză „M. Ciachir”, înfiinţată în 1992 prin contribuţiile personalităţilor şi scriitorilor găgăuzi. Ea deţine astăzi 15.715 volume, dintre care 1303 în limba găgăuză, iar restul despre istoria şi cultura poporului găgăuz******* .

Ioan-Luca Vlad

* Disponibilă la adresa http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=311656&lang=1

** Adresa: www.kdu.md/ro/

*** Istoria oguzilor a păstrat o scriere majoră, Oguz-name, considerată epopeea acestui popor.

**** Mormântul său a fost localizat tradiţional la Babadag, existând în continuare un Mausoleu reinaugurat în 2007 de către Primul Ministru turc, Recep Tayyip Erdogan.

***** 1883-1950, Ministru al Educaţiei (1917-1918).

****** În principal, emisiunea Gagauz Ogea (Gagauz Ocaa), 30 de minute bilunar. Emisiunea se poate viziona la adresa http://www.trm.md/ro/gagauz-ogea/ şi este singura care are subtitrări în română.

******* http://bibmihailciachir.blogspot.ro/