Decorarea Principelui Nicolae, la 25 de ani
Luni 14 iunie, Majestatea Sa Regele a învestit pe Principele Nicolae cu Decorația Regală Nihil Sine Deo, ca un semn al speranței pe care și-o pune în serviciul viitor al nepotului său în folosul României. Principele Nicolae a devenit la 1 aprilie 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani, Principe al României și Alteță Regală. Ceremonia de la Palatul Elisabeta a fost scurtă, dar emoționantă, solemnă și cu o semnificație puternică. După atâtea ambiguități, dificultăți, eforturi și sacrificii, Regele vede în fața sa încă o generație a Familiei Regale, a șasea, prinzând rădăcină în glia românească. Principele Nicolae este acum în al doilea an de studii, la Universitatea din Londra. A venit în aceste zile de vară la București, împreună cu colega și prietena lui, Margareta-Rebecca, pentru a primi semnele încrederii și speranței din partea Regelui, a Reginei și a întregii Familii. La ceremonia de la Palat au fost înalți reprezentanți ai Academiei Române, Corpului Diplomatic, oameni de cultură și de știință și mulți tineri, din generația Principelui Nicolae. Principesa Moștenitoare și cu mine suntem cu inima și mintea alături de familia noastră și considerăm o victorie fiecare pas, făcut de Casa Regală și de România, spre un viitor stabil și demn. |
Frumoase vesti,frumoase momente!
Se pare ca nimic nu este intamplator!
Ma aflu sub impresia spectacolului Royal Fashion,din 14.06.a.c.Un triumf!
Ce este frapant ,inafara de regie,costume, montaj,este transpunerea scenica a unei generatii absolut tinere.Este clar ca acestia au vibrat la unison cu Dan Puric.
Eu cred ca ei simt si exprima nevoia de criterii de calitate reala in lumea ce o traim.
Si aceasta imi intareste convingerea de a incheia comentariul cu
La buna vedere!
FP
Dumnezeu să-l ocrotească!
Retaurarea Monarhiei în România se va datora în mare măsură acstui tînăr prinţ.
Încă nu va împlini 40 de ani cînd va ajunge asociat la Tron, chiar dacă probabil în acest moment nu există aceasată instituţie.
Mes sinceres felicitations pour Son Altesse Royale. Longue vie a son Altesse, a Leurs Majestes et a la Monarchie Roumaine.
Sa dea Dumnezeu sa fie intr-un ceas bun!
Alteta Sa, Principele Nicolae al Romaniei seamana atat de bine la chip cu MS Regina Ana.
Sper ca inima ii este frumoasa ca a MS Regele Mihai I al Romaniei.
Dumnezeu sa binecuvanteze Casa Regala a Romaniei !
Dumnezeu sa-l binecuvânteze! Si sa ne de-a si noua putere sa rezistam ca popor pana în clipa în care Alteța Sa va fi Regele României!
Eterne Felicitari Altetei Sale Regale Principele Nicolae,ambasadorul Regalitatii Romane in lume, Viitor Infaptuitor in slujba Umanitatii, in slujba Intelepciunii,in slujba Pacii,in slujba Evolutiei,in slujba Inspiratiei,in slujba Universului. “Asa sa ne ajute Dumnezeu”,”Nihil Sine Deo”.
FAMILIEI REGALE a ROMANIEI
I SE CUVINE
(pentru a cata oara, in decursul numai a catorva zile?! –
din admiratie si din recunostinta, sincere!):
TOATA GRATITUDINEA NOASTRA.
.
Altetele Voastre Regale,
Traim momente unice pentru Destinele noastre personale si privat-romanesti;
daca inca ne incadram in categoria cetatenilor romani care Simtim Romaneste.
– Paradoxul cotidianului nostru este ca:
pana si acest sentiment a devenit optional (!?), se pare, cu regret…
.
Acest sentiment nobil se poate instala si simti, numai si numai,
daca suntem destul de responsabili si de maturi filo-ontogenetic
pentru a constientiza vibratia interioara sufleteasca,
tradusa in pragmatismul merkantil monden
ca fiind o identitate nationala recunoscuta in lume,
ca fiind demna si stabila.
.
Destinele noastre paralele, pana anul trecut pe vremea aceasta;
caracterizate pe buna-dreptate,
ca fiind pline de “ambiguităti, dificultăti, eforturi si sacrificii”,
(timp de zeci de ani)
incep sa-si gaseasca locul si fagasul de curgere, in dinamismul magnetizant
al ‘Viziunii’ Casei Regale a Romaniei.
.
Dorim ASR Principelui Nicolae
multa rabdare si intelepciune,
sanatate si putere de a trece cu bine peste toate examenele vietii ASR!
.
Aceleasi haruri umane, le dorim si cerem, de la Bunul Dumnezeu
si pentru noi si copii nostrii,
in aceste vremuri de ambiguitate,
pentru a ne putea permite luxul spiritual-patriotic/interuman:
.
.
Adevarul Istoric Romanesc trebuie sa iasa la realitatea politico-economica UE.
Anii plini de experienta pozitiva, potential-constructiva, la nivel national;
dobandita de multe persoane, in tara sau in afara ei,
nu de putine ori in “… dificultăti, eforturi si sacrificii…”,
ne obliga a atrage atentia, o data si inca o data, asupra repercursiunilor
majore care se pot instala in urma instalarii unor evenimente:
“greseli ori neatentii”.
.
Ne punem toata speranta in generatia a Sasea a Casei Regale.
Nihil Sine Deo!
.
“… După atâtea ambiguităti, dificultăti, eforturi si sacrificii,
Regele vede în fata sa încă o generatie a Familiei Regale,
a sasea,
prinzând rădăcină în glia românească”.
(Principele Radu)
.
http://www.romaniaregala.ro/jurnal/principele-nicolae/
Citiți despre Principele Nicolae în Ediție Specială Craiova și pe blogul jurnalistului Mihai Firică.
http://www.editie.ro/new/mod.php?mod=stiri§iune=online&idcat=12&idstire=96822&title=Principele-Nicolae-a-primit-decoratia-Nihil-Sine-Deo-din-partea-Regelui-Mihai
http://firica.blogspot.com/2010/06/principele-nicolae-reprezentantul-celei.html
Traiasca Regele!
Traiasca Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei!
Despre CASA REGALA din ROMANIA nu stiu din cartile de istorie, ci din albumele parintilor mei si din povestirile lor despre acele vremuri.Miracolul internetului ma pune azi in contact cu vesti minunate care ma bucura,si,traiesc sentimentul sperantei intr-un viitor al corectitudinii,calitatii,linistii si pacii pentru romani. La multi ani! sarbatoritilor.Cu mult respect si dragoste.Adina
Sincere felicitari Altetei Sale Regale Principele Nicolae .Dumnezeu sa-l binecuvanteze si ocroteasca.
Despre CASA REGALA din ROMANIA nu stiu din cartile de istorie ,ci din albumele familiei si din povestirile parintilor mei.Miracolul internetului ma determina sa aflu vesti minunate ,intarindu-mi speranta intr-un viitor al corectitudinii,cinstei,respect pentru calitate,si pace in vietile romanilor.La multi ani! Cu respect si dragoste,A
Sincere felicitari Altetei Sale Regale Principele Nicolae.Dumnezeu sa-l binecuvanteze si ocroteasca.
Ma bucura astfel de evenimente si imi doresc tare mult ca Romania sa fie Regat si sa avem un conducator cu frica de Dumnezeu. Multumesc ca putem prin intermediul acestui blog sa luam si noi parte la evenimente atat de importante care nu sunt amintite de mass-media. Multa sanatate si cele mai calde ganduri intregii Case Regale a Romaniei. Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Alteta Voastra Regala,
Ma bucur sa pot transmite cele mai sincere felicitari si ganduri senine, Nepotului Vostru A.S.R. Nicolae, Principe al Romaniei. Ma gandesc la emotia M.S. Regelui si urez viata lunga si fericire Casei Regale Romane. Asteptand “Restauratia” (ciudat cuvant, deoarece in fapt, monarhia nu ne-a “parasit” niciodata), imi imaginez in fiecare zi, o altfel de Romanie.
Pentru demnitate, respect si onoare, fie ca, acea zi sa vina cat mai repede!
Traiasca Regele!
Dumnezeu sa binecuvanteze Casa Regala si acest Popor!
Revenirea la Tron a Regelui, nu este un vis, nu este o speranta, este mai mult decat o necesitate – inseamna certitudine si Realitate, adica este fireasca.
Al Vostru,
Ionut Julean
Alteta Voastra Regala,
Fie ca Domnul Dumnezeu sa-si reverse gratia Sa asupra nepotului Dumneavoastra, Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei, si sa ii dea multa sanatate, fericire si putere de munca pentru Tara sa! Principele Nicolae este tanara speranta a Dinastiei Regale si a Romaniei!
Traiasca Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei!
Traiasca Majestatea Sa Regele Mihai I si Familia Regala a Romaniei!
NIHIL SINE DEO!
[…] “Principele Nicolae este acum în al doilea an de studii, la Universitatea din Londra. A venit în aceste zile de vară la Bucureşti, împreună cu colega şi prietena lui, Margareta-Rebecca, pentru a primi semnele încrederii şi speranţei din partea Regelui, a Reginei şi a întregii Familii”, povesteşte Principele Radu pe blogul său. […]
Pe 16 iunie, Expozitia De Trenuri si Machete in Miniatura care se afla in incinta Garii Regale din Sinaia a avut onoarea de a-i avea oaspeti pe Printul Nicolae si pe ceilalti membri ai Familiei Regale. A fost o atmosfera calda, impreuna am ras, impreuna ne-am jucat, toti am simtit macar pentru acele clipe copilaria inundandu-ne sufletele. Multumim pentru ca ne-ati oferit sansa de a va avea in muzeul nostru, prin prezenta dumneavoastra acolo adaugand valoare acestui loc in care pasim peste urmele marilor personalitati care in trecerea lor prin Sinaia au calcat in VECHEA GARA REGALA!
o noua speranta a monarhiei romanesti.regele mihai are mare grija de nepotii care vor reprezenta viitorul monarhiei in Romania.
Stimata Doamna Savu,
Imi imaginez cat de frumos este atunci cand impreuna calatorim in divina lume a jucariei,propun in cazul in care la noi in tara nu exista,propun cu infinit respect infaptuirea unui muzeu al jucariei unde sa fie pe larg,cu rigurozitate,detaliat, sa fie expusa, povestita,istoria jucariei romanesti din cele mai vechi timpuri si pana astazi.Jucaria este sfanta ocrotitoare a copilariei dar si a copilului din fiecare dintre noi.
Va admir etern stimata Doamna pentru gestul Dumneavoastra minunat,se pretuiesc rar jucariile, din nefericire ,jucariile sunt artificiile sufletului,poate in viitorul apropiat vor fi pretuite si iubite indeosebi de adulti dar si de unii copii ce “uita” sa fie si sa simta “copilareste”.
Cu recunostinta si afectiune,
Esmyana Martisor
SIRE MOMENT ISTORIC TRAIT DE MINE , MAMA SI DOINA SA NE REVEDEM LA CETATEA DE SCAUN TARGOVISTE PENTRU A-L PRIMI PE ALTETEA SA PRINTUL NICOLAE . FIE CA MANASTIREA DEALU SI CEA DE LA SINAIA SA NE ADUCA UN DAR ASTEPTAT SI ,,INSPIRAT ,, PENTRU POPOR SI TARA . PENTRU DUMNEAVOASTRA , REGINA ANA ASR MARGARETA,ELENA ,SOFIA, MARIA , IRINA,RADU,SI REUNITA CASA REGALA ,,GAUDEAMUS IGITUR ,, SI EXPRESIA DEPLINEI NOASTRE LOIALITATI SI GRATITUDINI. SA NE TRAITI ,SIRE , SA NE TRAITI /
CASEI REGALE A ROMANIEI ,
Oare voi trai momentul revenirii la carma tarii a unuia dintre membrii FAMILIEI REGALE? Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa taim acele clipe !
Cu inalta pretuire,Maria Panican