Ceremonia Inimii Reginei, în imagini

Ne face plăcere să vă oferim fotografiile ceremoniei “Întoarcerii Inimii Reginei Maria”, așa cum s-a desfășurat ea, minut cu minut, marți, 3 noiembrie 2015, pe Calea Victoriei, într-o procesiune militară cu public, și la Castelul Regal Pelișor, într-o ceremonie religioasă, având prezenți Familia Regală, reprezentanți ai statului român, ai statului moldovean, ai statului britanic, ai clerului și ai armatei.

Ceremonia “Întoarcerii Inimii Reginei” a început la ora 11, pe Calea Victoriei, în fața Muzeului Național de Istorie a României. Au luat parte reprezentanți ai autorităților române și ai Republicii Moldova, membri ai Corpului Diplomatic, militari de la Regimentul de Gardă Mihai Viteazul, de la Muzica Reprezentativă a Armatei, precum și militari călare, aparținând Jandarmeriei Române. A fost prezent, pe o vreme însorită și caldă, un numeros public, în mijlocul căruia s-au aflat personalități ale societății civile.

Majestatea Sa Regele a fost reprezentat de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare. Au fost prezenți Principele Radu și Principesa Maria, precum și membri ai familiei Principesei Ileana, fiica cea mai mică a Reginei Maria: Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, însoțită de baronul Hanns von Holzhausen, soțul său, și baronul Johannes von Holzhausen, primul ei fiu.

A doua parte a ceremoniei a avut loc la Castelul Regal Pelișor, la ora 13.30. Inima Reginei a fost depusă în Camera de Aur, locul unde a bătut pentru ultima oară. Aici își va găsi odihna, alături de sofaua pe care Regina Maria a trecut la cele veșnice. Majestatea Sa Regele declară, începând de astăzi, Camera de Aur drept Capelă Regală.

La Castelul Regal Pelișor, au fost prezenți Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Maria, familia Principesei Ileana, reprezentanți ai României, Republicii Moldova și Marii Britanii, ai Bisericii, ai Armatei și ai Casei Majestății Sale.

Pribegia de 75 de ani a Inimii Reginei tuturor românilor s-a încheiat. Dumnezeu să o odihnească în Pace!

Holul mare al Muzeului Național de Istorie a României

 

Calea Victoriei

Castelul Regal Pelișor

Fotografii de Daniel Angelescu.

 

67 comentarii

  1. Lucillius Nicolae Stefanescu - Gyon says:

    O Doamne Sfinte Ceresc Parinte ,
    Sustie cu a Ta mana , coroana romana !

  2. Sanda-Lucia Vulpe nascuta "Bondoc" says:

    M-a impresionat aceasta ceremonie pana la lacrimi.
    La slujba de deces in fata Palatului Regal (calea Victoriei) am fost toti copiii cu scoala,
    Tatal meu a fost Prefectul Jud.Prahova si a frecventat Scoala Militara “Vanatorii de Munte” Breaza, impreuna cu Regele Carol II.

  3. Smaranda Schlett says:

    Foarte,foarte emoționant! În sfârșit, acasă!

  4. LUCINESCU MARIA says:

    SA DEA DUMNEZEU CA ACEST MOMENT SA FIE INTOARCEREA REGALITATII IN ROMANIA.
    MARIA

  5. zudor arpad says:

    pacat ca parvenitii din conducerea de azi ai tarii(–parintii lor–vagabonzi de ieri care sa-u cocotat in securitate)isi pazesc PIELEA sa nu cumva CASA REGALA (UNICUL VIITOR LEGAL SI LUMINOS PT. ROMINIA) SA RVINA LA CONDUCEREA TARII.—DE SECURITATEA DE IERI SI DE AZI—FORMATA DIN”LICHELE” GEN “BASESCU SI ACOLITII LUI” –PINGARESC SI JEFUIESC IN CONTINUARE TARA SI SARMANUL POPOR..—CUM SE POATESA-SI VOTEZE “NISTE PENSII SI PRIVILEGII”PENTRU SOMNUL DULCE DIN PARLAMENT.SI DISTRUGEREA CARE O FAC ZI DE ZI SA NU AIVA FINAL SI PEDEAPSA BINE MERITATA…DOAMNE DUMNEZEULE CEL BUN…DA O RAZA DE LUMINA SI PE CASA REGALA A “ROMINIEI”

  6. Florea Costea says:

    I-am cunoscut pe cei care au profanat firida în care se afla caseta din stânca de pe Valea Turcului. Am văzut caseta chiar în unul dintre seifurile Muzeului Bran. Fărădelegea a fost făcută pentru că unul dintre personaje ţinea morţiş să intre în graţiile lui Ion Gheorghe Maurer, care venea des în zonă. Făptaşii nu mai sunt printre noi… Bunul Dumnezeu este mare şi îi va ierta pe toţi, ca şi pe noi. Sublim este acum sentimentul că ne simţim ocrotiţi şi de Nemuritoarea Regina Mamă. Dumnezeu să O ocrotească în pace!

  7. Gigi Stoica says:

    Minunate instantanee. Este plăcere să privești asemenea ceremonii.dar să asiști..
    Ce lume bună,mai mare dragul să-i admiri. Bine că s-a înfaptuit aceasta.
    Dumnezeu să o ocrotească și să o odihnească ăn bună pace !

  8. george lupescu says:

    Am vazut pozele si m-a impresionat la lacrimi Mi-a parut rau de Mihai ca nu a fost prezent si asta spune ceva si asta m-a impresionat
    Mi-a placut sobrietatea nepoatei/sper sa nu gresesc
    Si eu vreau sa cred ca poate fi un pas spre REGALITATE
    \Amin

  9. Maria-Elena BANU says:

    DA, minunat, stiam despre acest sacrilegiu din cartea”Inima Reginei Maria “. In sfarsit ne mai trezim putin.Ne dorim sa fie un mic pas catre REGALITATE.
    DOAMNE AJUTA!

  10. Grigore Stegaroiu says:

    Unde-i Drapelul Romaniei Mari pentru care s-a luptat INIMA Reginei Maria ? “Bravii” nostri patrioti de azi (unii printre cei prezenti la ceremonie) l-au inlocuit cu al lor – nesemnificativ.

  11. professeur says:

    E un important moment ce va ramane in istorie..dorinta Reginei a fost implinita; sa speram ca e un mare pas spre trezirea constiintei neamului nostru SI spre revenirea la normalitate- aceea ca monarhia sa revina cat mai repede la locul de cinste care i-a fost confiscat / furat de comunisti cu atata brutalitate. TREZITI-VA ROMANI DE PRETUTINDENI !

  12. constantin dusescu says:

    Decedata la 18 Iulie 1938 (62 ani) in Castelul Pelisor din Sinaia, a lasat prin testament, ca INIMA ei sa fie depusa la “Castelul Reginei Maria” de la BALCIC.
    Teritoriu (CADRILATERUL) a fost cedat Bungariei in 1940. Istoria contine infor-matii mult mai dezvoltate, inca in lucru!
    Dumnezeu s-o odihneasca-n pace.

  13. IOAN I NEGULESCU says:

    Splendida prezentare! Regala, intr-adevar.
    Dar unde a fost Presedintele Romaniei si/sau Domnul Prim Ministru (nomina odiosa!)? Nu am recunoscut decat pe Domnul Calin Tariceanau (Bravo lui!).
    Este ceva ce-mi scapa referitor la pozitia Guvernului Romaniei fata de ISTORIA GLORIOASA A TARII?
    Ioan N.

  14. Cocu Ema says:

    ISTORIA NU SE POATE STERGE .SE SCRIE…IN TIMP TRAIND IN CONTINUARE,,,.MA BUCUR SI UN ADANC RESPECT PENTRU REGINA MARIA AL ROMANIEI INIMA….EI SA INTORS ACOLO UNDE II E LOCUL.. LA BALCIC..DUMNEZEU S-O ODIHNEASCA IN PACE….

  15. Dietmar Melzer says:

    M-a impresionat aceasta ceremonie pana la lacrimi.

    SA DEA DUMNEZEU CA ACEST MOMENT SA FIE INTOARCEREA REGALITATII IN ROMANIA.
    MARIA

    RUHE SANFT IN FRIEDEN, das HERZ der beliebten und berühmten I. M. KÖNIGIN MARIA VON RUMÄNIEN ( geb. englische Prinzessin von SACHSEN-COBURG & GOTHA).

    Herzliches BEILEID an das gesamte KÖNIGSHAUS VON RUMÄNIEN (schwäbische LINIE des HAUSES HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN

    Ihr, Dietmar Melzer
    -BADEN-WÜRTTEMBERG/DEUTSCHLAND/GERMANIA/GERMANY-

  16. Doina Pop says:

    Instant mi-au dat lacrimile. Foarte impresionant , foarte emotionant si foarte inaltator. Inca nu suntem pierduti ! Mai exista patrioti in aceasta tara ! Dumnezeu sa ne ajute !

  17. STAFAN BAN says:

    DUMNEZEU SA INDREPTE PASII POPORULUI ROMAN , SPRE INFAPTUIREA REINFIINTARII MONARHIEI …

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53819716
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate