A patra zi a Jubileului 90
În a patra zi a Jubileului 90, duminică 23 octombrie, Regele Mihai a primit dimineață, la Palatul Elisabeta, o delegație a credincioșilor greco-catolici din București, conduși de Preasfinția Sa Episcopul Mihai. În continuare, Majestatea Sa a primit în audiență personalități din mediul academic și diplomatic. La prânz, au sosit în România Altețele Lor Regale Principesa Irina și Principesa Maria, precum și dl John Wesley Walker, soțul Principesei Irina. După-amiază la ora 16, Majestatea Sa a primit o delegație a Republicii Cehe, formată din ambasadorul ceh la București, membri ai ambasadei și reprezentanți ai orașului Kromeriz, așezare urbană eliberată de Armata Regală română, în anul 1945, de sub ocupația fascistă. Regele Mihai a primit din mâna primarului orașului Kromeriz titlul de Cetățean de Onoare. Majestatea Sa a fost însoțită la ceremonie de mine și de Principele Nicolae. Au fost prezenți membri ai Parlamentului României, ambasadori și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, veterani de război, printre care participanți la luptele din Cehoslovacia în anul 1945, ziariști și oameni de cultură și artă. Seara, după sosirea la Palatul Elisabeta a Alteței Sale Regale Principesa Elena, a dlui Alexander Phillips Nixon și a fiicei lor Elisabeta-Karina, Regele și Regina s-a reunit la cină în București cu fiicele Majestăților Lor, pentru prima oară după 14 ani. Înainte de aceasta, Regele Mihai a acordat Principesei Elena Ordinul Carol I în grad de Mare Ofițer, iar dlui Alexander Phillips Nixon Decorația regală Nihil Sine Deo. Fotografii de Daniel Angelescu |
Trimiteți mesajul dumneavoastră de felicitare Regelui la adresa http://www.familiaregala.ro/ro/regele-mihai-90/
Buna seara. Cu mult,mult respect va urez multa,multa sanatate si Doamne-ajuta!
O zi mareata, ca toate zilele Majestatii Sale. Atunci cand privesc aceste fotografii, atunci cand citesc stiri despre tot ce tine de Casa Regala a Romaniei, nu pot decat sa spun ca sunt mandra ca sunt romanca, sunt mandra ca Dumnezeu mi-a oferit sansa de a trai in vremea Majestatii Sale. Sa ne traiti, Majestatea Voastra! Dumnezeu sa ramana la fel de bun cu noi si sa ne ofere cat mai multe clipe in care sa ne bucuram de Existenta Majestatii Voastre!
Incet dar sigur lucrurile intra in normal iar cu ajutorul lui Dumnezeu, Majestatea Sa va putea sa-si reprinda viata Sa de dinainte de cotropirea Tarii de catre comunisti ajutati de tancurile sovietice.
Sa ne traiti Majestate!
Cu ajutorul lui D-zeu vom strange randurile in jurul D-voastra si a intregii Case Regale, ne vom hrani sufletele din tenacitatea si forta Majestatii Voastre si vom reusi sa aducem la conducerea Romaniei Monarhia asa cum este drept sa fie.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
LA MULTI ANI, MAJESTATE !
[…] http://www.romania-insider.com http://www.romaniaregala.ro […]
Majestatea Voastră,
Sărbătoarea celor 90 de ani ai Majestăţii Voastre este pentru noi o imensă bucurie a sufletului. Vă rugăm să primiţi cu această ocazie sincerele noastre urări de sănătate, împliniri şi „La Mulţi Ani!”, spre binele şi, sperăm, salvarea poporului român. Nutrim aceleaşi gânduri bune pentru toţi membrii Casei Regale a României, cărora le dorim curajul şi determinarea de a duce mai departe demnitatea şi măreţia Dumneavoastră. Animaţi de acest eveniment emoţionant, organizăm marţi, 25 octombrie 2011, ora 18.00, manifestarea omagială „REGALITATEA, MODEL DE CONTINUITATE ŞI DEMNITATE”. Acest eveniment cuprinde cuvântul omagial al prof. Augustina – Sanda Constantinescu, directorul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea care, alături de prof. Mihai Moldoveanu, va evoca şi vizita efectuată la reşedinţa regală de la Versoix din anul 1993, precum şi vizitele Majestăţilor Voastre în Vâlcea, în anii 1996 şi 1998. De asemenea, vâlcenii prezenţi la eveniment vor putea viziona documentarele „Omagiu Regelui Mihai I ”, realizat de Alina Nicola (Secţia Patrimoniu – Fond Tradiţional) şi „Automobilul, o pasiune regală” – documentar realizat de TVR (2010), alături de o proiecţie cu fotografiile de la cele două ediţii Garden Party la Palatul Elisabeta (2010 şi 2011), realizate de Corina Bedreagă (Departamentul Imagine şi Programe Culturale). Evenimentul se va încheia cu o expoziţie de documente, carte şi periodice, alături de prezentarea albumului omagial „Anul Regelui” şi a CD-ului „Muzica Regelui”. La eveniment vor participa vâlceni care vă iubesc şi vă stimează.
Vă rugăm să primiţi, Majestatea Voastră, expresia întregii noastre gratitudini şi consideraţii,
prof. Augustina – Sanda Constantinescu,
directorul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea,
alături de colectivul instituţiei.
Majestăţii Sale,
Regele Mihai I al României
Palatul Elisabeta, Şos. Kiseleff nr. 28,
Bucureşti, Sectorul I
Majestatea Voastră,
Cu prilejul aniversării Zilei de Naştere a Majestăţii Voastre, am deosebita onoare şi bucuria să Vă adresez cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi prosperitate, împreună cu un sincer şi călduros La mulţi ani!
Binecuvântată de Domnul Dumnezeu cu viaţă întru lungime de zile, împreună cu toţi cei apropiaţi, rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să dăruiască Majestăţii Voastre şi poporului Român, nebiruită biruinţă, pace şi prosperitate.
Totodată, Vă mulţumesc pentru mesajul de felicitare pe care mi l-aţi transmis cu ocazia aniversării vârstei Centenarului. L-am aşezat la loc de cinste şi îl privesc în fiecare zi, alături de fotografia Majestăţilor Voastre, căci dintre toate mesajele primite, mesajul personal al Majestăţii Voastre a fost cel mai frumos şi onorant mesaj.
Aceleaşi bune gânduri şi urări, Augustei Familii Regale Române şi tuturor colaboratorilor şi ostenitorilor Casei Majestăţii Voastre.
Întru mulţi şi fericiţi ani, Majestate!
A Majestăţii Voastre,
Angela M. Ionescu,
născută la data de 17 Martie 1911
Bucureşti, la 25 Octombrie 2011
Majestatea Voastră,
Cu prilejul Zilei de Naştere a Majestăţii Voastre, Vă adresam cele mai alese gânduri şi urări de sănătate. La mulţi ani din Basarabia! Suntem mandri sa fim contemporani cu Majestatea Voastra Regala si o sa Va fim alaturi cu inima si sufletul la implinirea celor 90 de ani.
Mulţi şi fericiţi ani, Majestate!
Familia Tomasenco
Chisinau, 25 Octombrie 2011
se face sa am amintirea vie ,aveam 9 ani si baiatul cel mare al profesorului Duda trecea pe linga mine si mama…aleea era ingusta ;nu ne putea ocoli ;trecea elegant salutind intotdeauna iar eu ii sopteam mamei …domnul asta inalt va ajunge un om mare …
Stimate Domn Radu Duda sau …Alteta ! …Sa va ajute Bunul Dumnezeu ca vorbele mele copilaresti sa se adevereasca
al dumneavoastra fost vecin;cu respect
LA MULTI ANI, MAJESTATE !
La multi ani M.S Regelui Mihai I al Romaniei, nu de demult in2007 am primit un premiul din mana Majestatii Sale , premiul ce m-a ajezat prinntre cei alesi premiul ce mi-a fost deschizator de drumurii….. Asadar primiti umilele mele urari de bine si de sanatate pentru Majestatea Sa regele si totodata urarile de sanatete si de multumeire pentru ceea ce a insemnat pentyru mine… Va sarut cu drag sipretuire
Petrisor Stefan Ostafie , Iasi
A fost un discurs frumos si emotionant in fata parlamentului.
De mult nu am auzit asa un discurs!
La multi ani majestate!
Sa va dea D-zeu multa sanatate si fericire alaturi de familia dvs si poporul roman.