Regina Maria, ultima romantică, prima femeie modernă
|
Regizorul de film Sorin Ilieșiu realiza, în anul 2006, pelicula intitulată Regina Maria, ultima romantică, prima femeie modernă. Acum, filmul este disponibil pe canalul YouTube Familia Regală Filme. Copyright: VideoDialog 2006. |
http://confluente.ro/aurel_v_zgheran_1421584578.html
http://confluente.ro/aurel_v_zgheran_1420872189.html
Gela Raduta BELLA E INTELIGENTE
GRANDE ! REGINA MARIA !
#
Beatrice Petrila Eu un mare pacat ce s-a intamplat cu inima Reginei Maria. Asteptam sa se rezolve aceasta problema…
#
Andritoiu Dorin Adâncă și pioasă dragoste pentru MĂMUCA tuturor românilor.
#
Paula Oancea Minunat.
#
Nicoleta Cimpean minunata regina, minunata actrita!
Respectoasa recunostinta pentru memoria Reginei Maria pentru tot ce a facut pentru tara si pentru poporul roman pe care l-a iubit atat de mult !
Regina Maria
Regina inimii
Maria Alexandra Victoria, viitoarea regină, ,,ultima romantică” a văzut lumina zilei pe 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Marea Britanie. Este fiica prinţului Alfred de Edinburg, duce de Saxa Coburg-Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii şi frate al viitorului rege Eduard al VII-lea. Cea care avea să devină regină a României, prin căsătoria la 29 decembrie 1892 cu prinţul Ferdinand Hohenzollern, moştenitor al tronului României, era vară cu împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei, prin mama sa Maria, ducesă de Rusia, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea.
Se înrudea, de asemenea, cu împăratul Germaniei Wilhelm al II-lea, prin mama acestuia care era fiica reginei Victoria. Toate legăturile de rudenie cu familiile domnitoare ale Europei, împreună cu frumuseţea şi delicateţea ei răpitoare, inteligenţa, romantismul, energia debordată, simţul umorului, au făcut-o adorată în familie şi Regat. Fire sensibilă, cu înclinaţii artistice, era o activă şi pasionată organizatoare şi creatore în sfera vieţii sociale, culturale şi artistice, în centrul căreia s-a aflat şi predecesoarea sa, Regina Elisabeta de Neuwied (1843 – 1916), care avea pseudonimul literar Carmen Sylva.
Totodată, Regina Maria, un spirit dezinvolt, eroic, s-a infiltrat deseori pe liniile frontului armatei române, în război, a organizat şi condus un serviciu de asistenţă medicală pe front. Aptitudinile sale diplomatice au fost evidente prin rolul politic avut în decizia intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei (Anglia, Franţa şi Rusia). De asemenea, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, rolul Reginei, deşi neconstituţional, a fost important. Cu ocazia unei vizite în America, în cursul căreia a fost primită de către preşedintele Coolidge, în 1926, Regina Maia s-a bucurat de atenţie şi simpatie.
A fost o personalitate emblematică a istoriei României, fiind numită de către popor, ca o mărturie a iubirii pentru ea, ,,Mama Regină”, ,,Mama răniţilor”, ,,Regina soldat”… A dat naştere la şase copii: Principele Carol, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea, dintre care, Principele Carol avea să succeadă la tron, fiind urmat de fiul său, Regele Mihai I al României, cel mai tragic rege român şi totodată, simbol al celei mai neîntinate demnităţi, al desăvârşitei nobleţe sufleteşti, al necurmatei iubiri de ţară şi neam!
Regina Maria a fost racordată cu bătaia inimii sale la dragostea pentru două locuri în care a vieţuit: Balcic şi Bran. La Balcic, Regina a ctitorit un domeniu cu grădini de o unică frumuseţe peisageră, amplasate alături de clădiri cu o arhitectură armonioasă şi primitoare, o splendoare urbanistică având influenţe musulmane – un turn a fost construit în formă de minaret.
În anul 1936 Regina s-a îmbolnăvit, iar la 18 iulie 1938, în vârstă de 62 de ani s-a stins, la Sinaia. A fost înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeş, dar inima i-a fost prelevată de către doctorul Nicolae Minovici şi depusă la Biserica Stella Maris din Balcic. După pierderea Cadrilaterului, caseta octogonală din aur şi argint, placată cu 307 diamante, în care se află inima Reginei, a fost adusă la Castelul Bran, iar în prezent se găseşte la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Repetatele strămutări au cauzat deteriorarea ei, deşi iniţial fusese foarte bine conservată.
Aceasta este odiseea fascinantei Regine, iubite, adorate, Regina inimii, Regina Maria a României, acestea sunt adevărurile istorice despre regii făptuitori ai României Mari, întregite, ai României independente, demne şi libere!
Nemiloasele mâhniri ale Reginei
Chipul Reginei Maria a României a fost şi va dăinui atât de luminos încât nu-i poate fi dăltuită forma şi nu i se poate descătuşa izvorul strălucirii, decât într-o piatră mai rară decât oricare dintre acelea trecute prin mâna şlefuitorului de diamante. Regina Maria a fost uimitoare în toată înfăţişarea şi purtarea sa, distinsă, elegantă, sensibilă, frumoasă şi deopotrivă eroică, luptătoare, răzbătătoare, purtând în sine şi translând prin generaţii o sublimitate rară, un sumum al frumuseţii reginelor Europei, înrudite şi de o seamă în calităţile de corporalitate şi spirit care schimbă ochiul în oglindă iar inima o scaldă în mângâierile catifelei.
Până azi, Reginei Maria i se închină o dragoste mare şi curată. Amintirea ei galopează odată cu timpul, dar lasă împietrit în istorie un model, astăzi îndelung aşteptat, cu atât mai rechemat, cu cât nepoata sa, Principesa Moştenitoare Margareta a României e deopotrivă de strălucitoare şi cu dreaptă măsură a asemănării, potrivindu-i-se, de asemenea, numele „Prinţesa inimii”.
Marile virtuţi în viaţa Reginei Maria au fost întotdeauna dragostea, gestul graţios al binefacerii, neastuparea urechii la chemarea îndureraţilor, deschiderea sufletului, ataşamentul la bucuriile oamenilor, neîntrebuinţarea paloşului trufiei, dăruirea de sine, coborârea la oameni. De-am putea să-i punem azi vreo întrebare, trebuie să ne-o punem nouă înşine, mai întâi: cât de mult o cunoaştem, cât o iubim, cât de mult ne dorim propriul bine, câtă amăgire mai încape în conştiinţe?! Rrăspunsul vine din inima istoriei şi pe scara ei, încorporând în el zguduitoarea odisee a unei regine simbol pentru ţară şi universalitate.
Dincolo de firea sprintenă şi chipul uimitor de frumos, ea avea un chip interior, chinuit de multe răniri, lungi singurătăţi, groaznice mâhniri, fierbătoare trăiri de iubiri şi descurajări.
Războiul, înfricoşătoare jertfă
Întâile înghiţituri de pelin i-au înăduşit gustul vieţii cu ororile războiului. Europa, împărţită în vremea sa în idealuri sinistre de expansiune pe şenile şi desfăcută în ţări beligerante, nu a lăsat-o nicio secundă indiferentă. Inteligentă, frumoasă, curajoasă, hotărâtă, Regina Maria nu a participat numai la viaţa culturală a ţării ci i-a atins şi rănile, i-a şters şiroaiele de sânge, i-a străbătut tranşeele fronturilor, i-a îngrijit şi îmbărbătat soldaţii zdrobiţi de schije, i-a tânguit morţii, i-a presărat jerbe sub cruci, i-a ajutat săracii doborâţi în prăpastia mizeriei, făcând acte de binefacere.
Războiul a fost întâia crudă mâhnire a Reginei Maria. A participat activ pe front, printre ostaşii de pe câmpurile de luptă, care o chemau, răpuşi, în ajutor, numind-o „Mama Regină”, „Mama tuturor”, „Mama noastră”, „Mama răniţilor”, „Regina soldat”, „Regină soră de caritate”… Aceste apelative s-au născut din gloria unei femei încleştate în confruntări aprige despre care s-a revărsat multă cerneală în pagini de literatură română şi universală, de atunci şi până azi.
Adâncile mâhniri ale Reginei Maria, provocate de grozăviile războiului nu au putut fi scrise încă de nimeni mai bine, ca de însăşi Regina, în jurnalele sale. Însemnările de pe frontul de răsărit, unele făcute, probabil chiar în timpul şi locul incursiunilor sale în inima primejdiilor şi marilor nenorociri, altele la Reşedinţa Regală de la Iaşi, au în ele dramatismul trăirii pe viu a neînţelesului şi nesfârşitului atac al omului la om.
În România zguduită de bombe şi scăldată în sânge, din anii Primului Război Mondial, Regina Maria s-a aflat de atâtea ori prin satele răscolite de lupte, ori printre răniţi şi cadavre, pe câmpul de luptă, în barăci, gări, spitale… A îngrijit soldaţi năpădiţi de păduchi, infectaţi de tifos exantematic, bolnavi de tuberculoză, cu oasele fărâmate, străpunşi de schije…
„În ţările primitive” notează Regina, „e totdeauna o fiinţă către care toţi se întorc instinctiv, în chip de disperare”. „…întrucâtva ajunsesem eu «Mama tuturor», simbolul supremului ajutor, căutat de orice om, în ceasuri de durere. Am văzut bătrâni de 70 de ani care-mi ziceau «Mamă»!”.
Din zori, până la asfinţit, Regina era printre răniţi, nu se dădea înapoi în faţa niciunei primejdii, păşea printre răniţi şi cadavre, pe sub cerul întunecat de norii exploziilor acolo unde cineva striga după ajutor. „Dante n-a născut niciodată un iad mai înfiorător”, scrie Regina. Epidemiile se răspândeau cu iuţeală, primejduind nu numai viaţa ostaşilor, ci şi a locuitorilor Moldovei devastate de război! Gările, barăcile, spitalele erau pline de bolnavi, răniţi şi morţi. Cât priveşte starea de igienă a ostaşilor, nu pot fi cuvinte mai cutrenurătoare ca ale Reginei: „Nu exagerez când spun că erau de sus până jos plini de păduchi. La început nu înţelegeam ce era acel nisip sau praf ce se găsea în toate cutele hainelor lor şi aproape nu-mi venea să cred când mi s-a spus că nu era nici nisip, nici praf, ci păduchi. Şi aceşti păduchi, după cât se spunea, duceau pretutindeni molima tifosului. Pentru prima dată am înţeles pe deplin cât erau de periculoşi. În ce chip mă puteam feri oare de o insectă care nu era mai mare ca un bob de nisip? Multe dintre eroicele noastre ajutoare şi-au pierdut viaţa în această crâncenă luptă. Erau locuri de neînchipuit!”.
În bubuitul tunului, Regina Maria a trăit printre oameni drama umană a războiului, răbdând cu ei durerile, sărind în ajutorul lor, reprimând cu tot sufletul mânarea sinistră a omului înspre om, cu armele ucigaşe. „… îmi petrec întreaga zi printre răniţi”, consemnează Regina. „Din toate părţile sunt chemată neîncetat, ei cred că eu pot găsi leac pentru orice suferinţă a lor. Îi răsfăţ în toate felurile ce pot născoci, iar ei se bucură ca nişte copii, de cel mai mic lucru. Tăria cu care-şi rabdă durerile are în ea ceva sublim. În ciuda grozăviei chinurilor, stau printre ei ceasuri întregi şi niciodată nu-mi vine să fug. Dar uneori când trec din aceste spelunci ale durerii în splendida lumină a soarelui, îmi vine să întind braţele spre cer întrebând: De ce, de ce, de ce?! Altă privelişte impresionantă o formează nevestele şi copiii care se adună cârduri pe drum când trec eu şi vin să-mi spună nenorocirile lor”.
Groaznici ani de cenuşă şi drame, ai războiului. Regina a simţit durerea, ura, moartea, până în tenebrele sufleteşti. Pe front, pe la casele românilor, prin localităţi, în Iaşiul răvăşit de război, la Bacău, Târgu Ocna, Comăneşti, Oneşti…, la hotarele cu Bucovina şi Basarabia, pretutindeni pe liniile frontului, Regina s-a părăsit de propria odihnă şi linişte, chemată să mângâie pe cei devastaţi de ororile războiului.
Asasinarea Familiei Imperiale a Rusiei, groaznica
mâhnire
O altă neagră mâhnire a Reginei Maria a fost asasinarea Familiei Imperiale a Rusiei. În acelaşi timp al atrocităţilor războiului, într-o ascensiune ajunsă la paroxism, punea mâna pas cu pas, pe Rusia, Vladimir Ilici Lenin.
Măcelul familiei Ţarului Nicolae de care era legată prin rudenie Regina, ca nepoată a ţarului, mama ei Alexandrovna fiind fiică a Ţarului Alexandru al II-lea, a consternat-o pe Regină. Va scrie, îndurerată, mai târziu: „Moscova! Străvechea cetate a ţărilor, azi oraşul lui Lenin şi Troţki, al lui Derjinski şi Stalin. Azi sunt părăsite catedralele aurite, iar în marea curte din faţa Kremlinului se ridică un groaznic monument unde sunt expuse rămăşiţele celui care ajunsese şi el timp de o clipă, aproape o zeitate. Într-o cameră cu draperii roşii zace într-un sicriu cu capac de sticlă, ca să-i poată vedea oricine sinistrul chip. Iar poporul, veşnicul amăgit, trece în cete tăcute, în faţa hidei măşti a tiraniei lui, astăzi îngheţată de mâna morţii. Chipul lui nu e o privelişte plăcută, dar poporul căruia i s-a spus că l-a mântuit, că l-a scăpat de obidă, nu încetează a trece în şiruri lungi dinaintea trupului său îmbălsămat, biet popor plin de aşteptare, răbdare, şi înşelat. Cetele trec şi iarăşi trec, fără să le pese că acel covor ce se întindea la picioarele marelui uzurpator fusese un adevărat râu de sânge, iar nu postavul stacojiu, peste care odinioară păşise ţarul. Dar cui îi pasă astăzi că idolii slăviţi ieri, cu cinci copii nevinovaţi, copii ai lor sunt acum un morman de oseminte carbonizate în depărtata Siberie? Şi chiar acestor oase carbomizate nu li s-au îngăduit odihnă. Nu le-a fost deajuns să ciopârţească mutilatele rămăşiţe ale victimelor cu satârul de măcelar, ascuţit anume pentru această împrejurare, ci le-au azvârlit în fundul unei mine părăsite, iar de teama ca nimicirea să nu fie desăvărşită, s-au aruncat peste ele grenade de mână, în groaznicul lor mormânt!”.
Cu inima plină de amintiri de la curtea imperială (Regina a fost prezentă şi la ceremoniile imperiale, pe când avea douăzeci şi doi de ani, la încoronarea Ţarului Nicolae al II-lea şi a Ţarinei Alexandra, în vara anului 1894, la Moscova), mâna Reginei noastre scria aceste amare şi tragice foi de jurnal.
Ireparabila dezamăgire: escapadele fiului Carol
O altă mare mâhnire i-a săpat-o în suflet propriul fiu, Principele Carol care avea să ajungă pe tronul României şi să abdice de mai multe ori. Alunecat în plasa unor pasiuni vicioase, îndepărtate de la responsabilitatea care decurge din rangul de rege, Principele Carol a pricinuit multă suferinţă părinţilor săi, Regele Ferdinand I şi Regina Maria. Aventurile amoroase ale prinţului, care s-a încurcat mai întâi cu Zizi Lambrino, căsătorindu-se pe ascuns cu ea, la Odesa, în timpul războiului, pe 13 septembrie 1918, apoi amorezarea de Elena Lupescu şi renunţarea de trei ori la calitatea de moştenitor al tronului, a lui Carol, a pus jar pe rana inimii Reginei.
Ca fiecare dintre trecătorii lumii acesteia, şi Regina Maria a avut dureri personale, mai mici sau mai mari, elanuri şi descurajări, bucurii şi valuri amare, a văzut în lume bine şi rău, dreptatea şi biciul oprimării, a suferit pentru suferinţele celor apropiaţi din familie, sau de oriunde, a rezistat la plecarea pe drumul veşniciei a celor dragi din familia sa, printre care a soţului ei, Regele Ferdinand, sau a Principelui Mircea… cu aceste bune şi rele trăiri s-au ţesut marile mâhniri nemiloase ale Reginei, care au fost războiul, asasinarea Ţarului, Ţarinei şi a celor cinci copii ai lor, escapadele lui Carol, fiul ei risipitor care i-a produs reginei o amară dezamăgire pentru că nu atribuia suficientă rigoare poziţiei impuse calităţii de prinţ şi apoi de rege, viaţa lui personală fiind menită să aducă prejudicii dinastiei şi ţării. Această din urmă mâhnire a fost nu numai a ei, ci a întregii familii şi a ţării. Au avut de suferit, din pricina lui, în afară de părinţi, soţia, minunata Regină Elena, fiul lui, Principele Mihai, viitorul Rege. Comportările lui Carol au creat nelinişte în ţară!
Nici durerile propriului corp şi marile umbre din viaţa sufletească a Reginei nu au fost mai prejos în a roade şi otrăvi inima ei. O boală severă a măcinat-o chinuitor, treptat şi ireversibil. S-a tratat la Merano, în Italia, apoi la sanatoriul doctorului Lachmann, lângă Dresda. Corpul şi sufletul, însă i-au cedat, biruite de boală şi istovite de izolarea la care a obligat-o fiul ei Carol, incalculabil şi inimaginabil de indiferent şi nedrept cu Regina, în raport cu dragostea de mamă din partea ei şi cu educaţia primită la curtea regală. Zăcea din 1936, probabil răvăşită de violente hemoragii interne.
Inima Reginei tuturor
La 14 iulie, Regina Maria a revenit în ţară, de la sanatoriul de la Weisser Hirsch, unde îngrijirile medicale i-au fost neputincioase în lupta cu boala, apoi, la 18 iulie 1938 a murit, la Sinaia. „Puterea”, scrisese Regina, „este un tovarăş de care nu te desparţi uşor, când te părăseşte se duce cu ea şi interesul vieţii! Cu ochii uscaţi, cu pumnul încleştat, te uiţi după ea cu privirea fixă, gelos pe următorul pe care îl va alege”.
A murit la castelul Pelişor. Funerariile naţionale au fost impresionante, deşi Regele Carol al II-lea a oprimat-o cu singurătate şi constrângeri. A fost transportată cu un cortegiu funerar la Palatul Cotroceni, unde s-au tras, la sosire, şaptezeci şi cinci de salve de tun. Pe 24 iulie a fost coborâtă în necropola regală din biserica episcopală de la Curtea de Argeş. „În sunetul clopotelor”, e scris în presa vremii, „în durerea copleşitoare a întregului popor care a iubit-o, ori care nu o va uita niciodată, Marea, Sfânta Regină Maria a făcut ultimul drum în eternitate”.
Inima Reginei a fost şi este azi nepredată întunericului, răcelei mormântului, rămânând să se scalde în zarea lumii în care s-au scurs bucuriile şi patimile, până la ultima secundă de viaţă. A fost aşezată într-o casetă din argint, înfăşurată în drapelele naţionale ale României şi Angliei şi introdusă într-o altă casetă de argint aurit, cu monturi de platină şi pietre preţioase (briliante, safire, rubine) pe care s-au încrustat stemele provinciilor României întregite, simbolistica heraldică română şi britanică şi monograma Reginei. Depusă la început în biserica mănăstirii Cotroceni, a fost preluată şi dusă cu ceremonial, după trei luni, la biserica ortodoxă „Stella Maris” din grădina vilei de la Balcic.
După cedarea Cadrilaterului, Bulgariei, în septembrie 1940, inima Reginei a pornit pe un nou drum de bejenie şi a fost aşezată, prin voinţa Principesei Ileana, într-o firidă săpată în stâncă, lângă Castelul Bran. În 1968 i s-a schimbat iarăşi locul, în incinta Castelului Bran, iar în martie 1971 a fost aşezată la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Regina Maria şi-a trăit odiseea vieţii sale, lăsând istoriei pagini de aur şi un model, făptuind în toate domeniile vieţii româneşti ale vremii, urme răzbătute până azi, ale minunatului spirit şi marii inimi, în care au zăcut tainic şi nemiloasele ei mâhniri!
Regina Maria interpretată mirabil de Maia
Morgenstern
Documentarul artistic de lung-metraj, ,,Regina Maria”, „ultima romantică, prima femeie modernă”, cu scenariul şi regia semnate Sorin Ilieşiu, este o nouă oglindire emoţionantă a istoriei monarhiei şi regalităţii româneşti. Are o durată de cincizeci şi două de minute şi creionează figura luminoasă a ilustrei personalităţi istorice Regina Maria, conţinând şi un epilog de douăsprezece minute, în care Majestatea Sa Regele Mihai o evocă. Filmul a fost prezentat în afara concursului, pe 25 noiembrie 2011 la Astra Film Festival Sibiu, un festival de documentare referenţiale pentru Europa Centrală şi de Est. La ediţia din 2006 a acestui festival, varianta scurtă a filmului regizorului Ilieşiu a fost distinsă cu Premiul pentru cel mai bun film românesc. Titlul peliculei este ,,Câte ceva despre Regina Maria”, iar un alt scurt-metraj pe aceeaşi temă a fost realizat în 2002.
Referitor la fotografiile care o reprezintă pe Regină, regizorul Sorin Ilieşiu afirmă că sunt subsumate mesajului celui mai reprezentativ ce descrie ,,colosalul potenţial cinematografic” al frumoasei şi expresivei noastre Regine. Aceste fotografii sunt considerate de către regizor drept cele mai frumoase care au existat vreodată cu vreo regină, redând cel mai expresiv portretul celei în jurul căreia s-au ţesut mituri, legende, povestiri.
Interpretarea textelor a fost încredinţată actriţei Maia Morgenstern, care reuşeşte prin intonaţia vocii expresivitatea, esenţialul complexei personalităţi a Reginei. Aşa cum remarcă maestrul Sorin Ilieşiu, combinaţia de însuşiri spirituale şi fizice ale Reginei Maria nu se poate regăsi la niciuna dintre ,,reginele” republicane: Elena Ceauşescu, Nina Iliescu, Nadia Constantinescu sau Maria Băsescu! Regina Maria este un simbol al ,,creativităţii, feminităţii, vrăjii, forţei, geniului – atât artistic, cât şi politic – delicateţei, superbităţii, sfinţeniei, credinţei, optimismului, reliogiozităţii, fair play-ului, romantismului şi modernismului, naturaleţei, maternităţii, umanităţii, nonconformismului, seducţiei, tenacităţii, raţionalismului, feeriei…”, spune regizorul.
După rolul Maicii Fecioare din filmul lui Mel Gibson, „Patimile Lui Hristos”, Maia Morgenstern s-a aflat la o nouă provocare a superlativului profesional şi, lăsând să vorbească cele mai îndreptăţite voci, alături de Sorin Ilieşiu, actriţa a izbutit!
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)
Imi va fi mereu greu sa vorbesc despre Marea Regina Maria fara teama de a spune prea putin, nemeritat de putin in ciuda oricat de multor laude ce i-as aduce. Regina Maria este subiectul adoratiei mele fara rezerve – da, iertata fie-mi nemasurata admiratie, dar orice tentativa de temperare a sa mi s-ar parea o impietate – si cred ca romanii imi impartasesc senntimentele. Si cu toate ca voi continua cu ceea ce poate parea o noua impietate, in lecturile mele despre Marea Regina aproape am fost in sufletul si in inima Sa, intelegandu-I zbaterile si sperantele, dorurile si fiorurile, aplecarea cate frumos, catre duiosie, dar si fermitatea de otel in momentele de rascruce ale Romaniei cand nu a pregetat sa devina si Ea, Regina, un Sef de Stat alaturi de Sotul Sau, Regele Ferdinand, pe care L-a reprezentat magistral in strainatate, cu rezultate de excceptie pentru tara.
Glorie eterna si Pace vesnica, iubita noastra Suverana!
prof. Diana Lucia Zotescu
Merita citit articolul din,,Romania literara”,nr.18,din1mai 2015,de la la pagina16:,,RAZBOIUL REGINEI”,de Simona Vasilache! Felicitari pt Profesorul NICOLAE MANOLESCU!